29 aprilie: Sfinții 9 mucenici din Cizic. Sfântul Cuvios Memnon și Preacuviosul Avxivie, Sfântul Ierarh Vasile de Ostrog și Sfântul Nectarie de la Optina
Acest între sfinți părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu și petrecând cu dreptate și cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare și cu plecăciune s-a făcut conducător monahilor. Fiind blând și smerit și plin de dragoste, s-a făcut și făcător de minuni; căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieșit sfântul și prin rugăciune le-a gonit cu foc, și s-au înecat în râu. Și într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care și până în ziua de astăzi izvorăște pururea întru slava lui Hristos. Altă dată iarăși lovind furtuna pe niște călători ce călătoreau pe mare cu corabia, și rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânșii cârmuind corabia și îmbărbătându-i să nu se teamă, i-a scos curând cu liniște la liman. Așa strălucind mulți ani, și făcând minuni, da mântuire celor ce-l chemau în ajutor. Și făcându-se plăcut până la sfârșit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune (Calendar-Ortodox.ro).
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Avxivie, care în pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, Sfântul Ierarh Vasile de Ostrog, Muntenegru și Sfântul Nectarie de la Optina.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Reacțiunea: 21 de rubini - un film smintitor
Cel mai controversat și discutat film al momentului: 21 DE RUBINI - VIDEO INTEGRAL
Monahul Filotheu Bălan: "Îngerul a strigat" în Do Major este melodie de marș masonic ("Imitare rusă / Astfel tradusă") - VIDEO/DOC
Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)